De ce consiliere și dezvoltare personală?

luni, 18 decembrie 2017
uniscan

Acum cinci ani susțineam o lucrare la Universitate pledând pentru introducerea dezvoltării personale în școli și cu toate că-mi doream foarte mult să se întâmple acest lucru nu mi-am imaginat nicio clipă că vor mai trece doar cinci ani până să se întâmple acest lucru. Mă bucur mult. Mă bucur că am fost un pic vizionară, e satisfacția micului vizionar, dar mai ales mă bucur pentru copii și pentru noi ca oameni în general. Întotdeauna am crezut că ceea ce ne lipsește pentru a fi capabili de fericire este o inteligență emoțională bine explorată și bine dezvoltată. Va fi benefic atât pentru elevii noștri, dar și pentru noi, cei care-i vom ajuta în acest demers. Pentru că noi nu am avut șansa să ne aplecăm asupra noastră cu cunoașterea și iluminarea pe care ne-o dă acest studiu, nu am avut șansa să ne acordăm timp, și n-am avut nici ghizi care să ne poarte pașii prin peșterile ascunse ale sufletului.

Mă gândesc mult la misiunea noastră. Probabil fiecare predă o anume materie: fizică, chimie, geografie, matematică, română, engleză și multe alte materii și, dintr-o dată, primim un rol nou, o misiune nouă, extrem de importantă, poate cea mai importantă misiune de până acum: să însoțim copiii într-o călătorie spre ei înșiși. Călătoria aceasta în care pornim îmi amintește de Pinocchio, de greierașul Conștiință și de o carte care se chema Continentul colorat pe care adoram să o citesc când eram mică. Este într-adevăr o călătorie spre propriul continent mai mult sau mai puțin colorat, tărâm pe care vrem să-l descoperim, să-l cunoaștem, să-l modelăm astfel încât să ne putem așeza viața așa cum mult visăm.

V-ați întrebat ce ne împiedică să ne împlinim cele mai ascunse visuri? Sau ce ne ajută să ni le împlinim?

Multe studii au demonstrat că absolvenții unor universități de renume care terminau cu media zece pe linie nu reușeau în viață, nu reușeau pe plan personal, nici chiar profesional deși erau extrem, extrem de inteligenți. Iar alții, care nu străluceau în mod deosebit, aveau job-uri de succes,  bine plătite, erau împliniți pe plan profesional, și fericiți în viața de familie. În timp ce unii dintre studenții excelenți nu reușesc nici măcar să-și întemeieze o familie…

Se pare că este un soi de alchimie, o concentrație de inteligențe… multiple.  Nu știm formula, nu știm concentrații și diluții, însă știm cel puțin o parte din ingrediente; știm că avem nevoie de inteligență emoțională, de inteligență socială și poate chiar în mai mare măsură decât inteligență intelectuală. De fapt oare ce înseamnă inteligență intelectuală? Ce înseamnă cunoaștere? Mai ales acum când avem internet și putem afla tot ceea ce nu știm?

Și oare ce ne influențează în procesul de învățare?

Îmi amintesc de anii mei de școală… Cu toții ne amintim… Materiile care ne plăceau, ne atrăgeau, pe care le înțelegeam cu ușurință și materiile grele care ne dădeau bătăi de cap, note mici, și certuri de la părinți. Profesorii care ne erau dragi și așteptam nerăbdători la oră sau profesorii de care ne temeam și ne doream să nu vină la oră, sau să întârzie măcar cinci minute… Și ce-mi părea mie greu probabil vouă vă părea ușor…și profesorii care-mi plăceau mie poate nu vă plăceau și vouă, sau poate ne plăceau aceleași lucruri… Cert este că fiecare profesor era iubit de anumiți elevi… Depinde de ce aveau în comun…

Se vorbește de mult despre inteligențele multiple, dar nu știu dacă cineva le ia cu adevărat în seamă… Fiecare copil are o inteligență dominantă, pe care noi trebuie să o depistăm și să ne folosim de ea pentru a ajuta copiii să-și dezvolte și alte inteligențe. Toți oamenii sunt inteligenți, toți oamenii care se nasc sănătoși. Felul în care evoluează fiecare copil depinde de mediu, de familie, de șansă, de șansa de a întâlni un profesor care să-i descopere inteligența, să-l aprecieze, sa-l încurajeze, să creadă în el, să-i alimenteze visul.

Probabil din această cauză suntem profesori. Suntem profesori pentru că ne dorim să facem asta, ne dorim să luăm toți copiii cu noi în călătoria spre cunoaștere, să-i inspirăm, să le atingem destinele, să le făurim aripi cu care să meargă mai departe ca noi…

Misiunea aceasta nouă aduce toate piesele la un loc. Este prima dată când se încearcă o educație holistică, prima dată când ne aplecăm spre suflet, spre corp, spre acea minte emoțională responsabilă de calitatea vieții trăite.

Bunica mea era croitoreasă. O priveam deseori cosând, însă cel mai mult mă fascina când făcea cordoane. Cosea materialul pe dos, totul era șters, decolorat, urât, dar ea lăsa o găurică într-o parte și, apoi, când termina de tivit, lua un creion și întorcea cordonul pe față. Culorile prindeau brusc viață și eu mă bucuram fascinată. Mă gândesc că misiunea noastră seamăna cu ceea ce făcea bunica. Ne “întoarcem pe dos”, ne descoperim, ne înțelegem, ne cunoaștem pentru ca mai apoi să poposim pe continentul colorat…

Cunoașterea se spune că este de multe ori cheia succesului. Eu cred că este adevărat. Însă cunoașterea are valențe multiple și acum este timpul să ne aplecăm spre cea mai pribegită dintre cunoașteri: cunoașterea de sine. Atunci când știm cum suntem, când știm ce ne place, ce facem foarte bine, atunci când avem o atitudine pozitivă față de noi înșine, când ne apreciem, când ne iubim imaginea din oglindă, atunci când suntem în armonie cu noi înșine, atunci ne cunoaștem cu adevărat. Atunci când ne recunoaștem emoțiile, când suntem conștienți de trăirile din interiorul nostru, atunci când știm ce ne provoacă suferință, atunci putem să refuzăm ceea ce ne face rău fără să îndurăm compromisul de a tolera ceea ce este nociv pentru noi. A fi în contact cu emoțiile noastre – fie ele plăcute sau neplăcute – este minunat. Este minunat să le cunoaștem, căci în felul acesta cordonul se întoarce pe față și culorile prind viață… Dacă ne dezvoltăm capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți, de a-i cunoaște, de a-i accepta așa cum sunt fără să fim critici, fără să lezăm, fără să agresăm, fără să ni se pară că noi știm mai bine decât poate fiecare să știe pentru sine… În relaționarea cu celălalt este la fel de important să nu permitem să fim criticați, lezați, agresați… Vorbesc despre noi pentru că este important ca noi să știm toate aceste lucruri pentru a-i putea învăța pe ei, adică pe elevii noștri cu care pornim în această expediție spre interior.

În această misiune este important să-i învățăm, dar și mai important este să-i ascultăm. Este important să stabilim reguli de ascultare. Cu toții trebuie să ascultăm. Și ei trebuie să învețe să se asculte… Să vorbească pe rând, să se respecte, să se aprecieze, să-și spună părerea… Ca să putem să scăpăm ușor, ușor (cu tact și cu răbdare) de râsul unii de ceilalți, de agresivitate, de batjocoră și violență. Sau, ca să privim dintr-o altă perspectivă, să ne putem bucura de schimbare, de respect, de apreciere, de prietenie, să învățăm modele de relaționare sănătoasă care să ne conducă către o stare de bine.

De fapt starea de bine este unul dintre marile noastre obiective în viață. Vrem să ne fie bine. Cu toții ne dorim asta, fie că este vorba despre noi sau despre elevii noștri. Și rolul acestei discipline este să ne ajute să ne oferim starea de bine. Numai noi ne-o putem crea. Prin alegerile pe care învățăm să le facem, prin felul în care ne gestionăm propriile noastre emoții sau prin felul în care gestionăm emoțiile celor din jurul nostru. Pentru a gestiona este nevoie de cunoaștere, este nevoie de înțelegere și empatie.

Vă voi însoți, vom împărtăși experiențe, vă voi da din înțelesul meu, din cunoașterea mea. Fiecare este liber să aleagă ce i se potrivește și să ducă cu el în clasă, la copii, ceea ce crede că au ei nevoie… Să avem grijă că  în calitate de dascăli contribuim la formarea de competențe care vizează formare de trăsături de personalitate. O facem oricum, în fiecare zi, indiferent că predăm sau nu dezvoltare personală… Doar că acum, prin această nouă misiune devenim conștienți… Devenim conștienți că avem o mare responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm.  Nu este important doar pentru fiecare elev cu care interacționăm, este important pentru întreaga societate. Oamenii au trăit întotdeauna în grupuri. O calitate a vieții ridicată la nivel de individ ridică calitatea vieții la nivel de grup. Ținem pumnii… Succes tuturor!

Simona Popa

Profesor/ Psiholog

Copyright © 2008-2017 UniScan. Toate drepturile rezervate.
Înapoi pe
uniscan.ro

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi mereu primul care află despre cursurile de formare profesională, despre noutățile și despre promoțiile Uniscan.

Nume și Prenume:

Adresa de e-mail*:

Oraș și județ*:

Statut*:

Profesor lb. engleză
Învățător
Educator
Profesor diriginte
Prof. consilier școlar
Psiholog
Părinte
Elev
Altul

Eroare! {mesaj_eroare}

Momentan nu doresc să mă abonez la newsletter. Înapoi pe uniscan.ro

Ati fost inscris cu succes!